3 idei pentru a gestiona mai eficient timpul

0
47
views
timpul

Articolul de azi dezbate o temă esențială de care ne lovim cu toții și anume – gestionarea eficientă a timpului. Trăim într-o era a vitezei în care lucrurile evoluează rapid. Cât de rapid? Mai exact, acest „rapid” s-ar cuantifica prin „x” task-uri pe secundă, pe care  le resimțim teribil, de multe ori fiind complet depășiti de situație. Daca ți-ai dori să devii mai eficient, mai receptiv și să faci lucrurile, pe deasupra cu zâmbetul pe buze, atunci citești articolul care îți poate schimba viața. Esti pe cale să aflii niște informații prețioase despre cum să creezi mai mult timp in viața ta, plecând de la premiza  că timpul înseamnă bani, nu-i așa?

Ei bine, pentru ca am pomenit de eficiență, există trei principii emise de un fizician, Isaac Newton, care sunt cunoscute drept legile mișcării. Aceste legi nu doar că au revoluționat modul în care omenirea a evoluat în timp, dar pot fi folosite și ca strategii pentru a simplifica tot ce faci zilnic.

1. Acțiunea începe cu tine

Prima lege stabilește că obiectele aflate în mișcare tind să rămână în mișcare, în timp ce obiectele aflate în repaos tind să rămână așa. Similar, dacă iți fixezi sarcini care „să te pună în mișcare” , recompensându-te cu momente de respiro, atunci prima condiție a succesului e deja îndeplinită. Acest mod de abordare poate fi utilizat mai ales în cazul în care observi că te confrunți cu amânare repetată și simți că nu poți acționa.

2. Direcția face diferența

A doua lege propune o ecuație F=masă x accelerație. Forța (F) e considerată a fi un vector. Vectorii presupun magnitudine sau cât efort se depune pentru realizarea sarcinii respective și direcție adică unde se concentrează efortul respectiv. Aceeași teorie poate fi aplicată și pentru a face lucrurile să se întâmple cu ceea ce ți-ai propus. Dacă vrei să fii mai  productiv, nu contează atât de mult cât efort depui, ci unde acționezi, unde aplici acea energie. În altă ordine de idei, prioritizarea se dovedește a fi un punct cheie în a realiza maximul cu resursele și timpul care se dovedesc adeseori  limitate.

timpul

3. Elimină forțele neproductive

Ultima lege relevă faptul că un obiect este stopat atunci când asupra lui acționează forțe opuse. Un exemplu în acest sens e că indiferent de statut – fie angajat/student/tânăr/bătrân, apar în viața de zi cu zi, atât forțe productive precum concentrarea, inspirația, motivația, cât și neproductive (amânarea, stresul, incertitudinea). Așa se explică apariția inactivității pentru că două forțe antagonice se anulează reciproc. Se recomandă maximizarea forțelor productive și eliminarea forțelor negative.timpul

În concluzie, timpul se dovedește a fi o resursă esențială.

Principiile enumerate mai sus pot revoluționa modul în care lucrurile se întâmplă în viața ta și pot face din sarcinile pe care le ai de îndeplinit – niște expresii vii ale timpului administrat eficient. Newton știe cum. Ești curios să vezi dacă funcționează? Ce mai astepți ? 😉 În definitiv, viața e un experiment.

This site is using SEO Baclinks plugin created by InfoMotru.ro and Locco.Ro

Comentarii

Comentează și tu

Lasă un răspuns