Află cine ești ca să știi ce să (nu) porți

1
57
views
haina

Știu, nu haina îl face pe om.

Departe de a fi o încercare de a demonta acest mit, articolul de față are drept scop nuanțarea acestei afirmații și pledarea pentru importanța stilului vestimentar, atât ca o componentă a personalității fiecăruia dintre noi, cât și ca un catalizator al încrederii în forțele și atuurile proprii.

De asemenea, știu că moda și stilul nu sunt incluse în sfera de interes a tuturor. Cu toate acestea, preocuparea pentru imaginea, starea și atitudinea noastră este departe de a fi un aspect care ține exclusiv de tendințe și, tocmai pentru influența puternică pe care o are asupra propriei persoane, ar trebui să ne preocupe pe fiecare dintre noi.

Gradul de confort și satisfacție pe care o ținută ni-l oferă este direct proporțional cu nivelul de încredere pe care îl lăsăm să transpară prin atitudinea afișată, nu doar față de cei care ne privesc sau cu care interacționăm, ci și față de noi înșine. Fie că realizăm sau nu, felul în care ne simțim în pielea și în hainele noastre este perfect vizibil din exterior. Probabil ați observat cel puțin o dată schimbarea care se produce atunci când avem o zi în care părul, ținuta, accesoriile se așază și se îmbină perfect. Brusc, starea noastră de spirit se îmbunătățește simțitor, iar vibrația pozitivă pe care o transmitem îi face și pe cei din jur să observe această strălucire și să ne remarce.

haina

Contrar convingerii majorității, un stil vestimentar impecabil nu se confundă cu o sumă de bani considerabilă investită în garderobă. Un stil vestimentar care cucerește și transformă chiar și cea mai introvertită fire într-o persoană încrezătoare este un stil care complimentează calitățile fizice și de personalitate ale celui care îl adoptă.

Mai mult decât atât, stilul vestimentar este cea dintâi recomandare a unui om, dar și suma trăsăturilor sale de caracter, a stării de spirit și a felului în se comportă, gândește și trăiește. Drept urmare, un stil vestimentar impecabil nu se construiește cu eforturi financiare deosebite, ci cu eforturi de autocunoaștere, cu alegeri potrivite și cu un simț estetic bine educat.
Atunci când optăm pentru o ținută este esențial să avem în minte următoarele aspecte:

  1. Ocazia pentru care ne îmbrăcăm;
  2. Construcția noastră fizică, dar și construcția personalității noastre;
  3. Mesajul pe care dorim să îl transmitem prin stilul adoptat.

hainaProbabil cel mai important lucru de reținut este, însă, sinceritatea față de noi înșine. De aceea, trebuie să ne amintim și să ne întrebăm întotdeauna dacă ceea ce am ales să purtăm reflectă adevărata noastră imagine. Pe termen lung, aparențele false nu fac decât să ne erodeze încrederea în propria persoană și, în cele din urmă, vor sfârși prin a înălța un zid între noi și ceilalți, dar mai ales între noi și reflexia pe care o vedem în oglindă.

Andra Ostafi, www.koralias.com

This site is using SEO Baclinks plugin created by InfoMotru.ro and Locco.Ro

Comentarii

Comentează și tu

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns